Recunosc: m-am pripit, m-am grăbit, nu am avut răbdare când am scris săptămâna trecută textul ”Statul la Putere”.
Trebuia să mai stau puțin, să mă mai inspir din marea înțelepciune a ministrului Vasile Dîncu, eminența cenușie a politicii și fotbalului românesc. Cel care a vorbit fără să spună nimic despre accesul pe stadionul Steaua. Cel care susține că stadionul e revendicat de poporul român, dar care în aceeași frază trimite poporul român la plimbare cu revendicările lui concrete.
Sau din a domnului Petrache, cel care nu înțelege de ce un stadion făcut pentru o competiție de fotbal nu poate fi doar al rugby-ului. Chiar, ce a împiedicat onorabilul stat român să stabilească din start că, după ce va fi trecut Euro, acel stadion va fi doar pentru extrafotbal?
Sau din a domnului Novak, care recunoaște impotența statului în a elibera avize.
Sau din a ministrului Transporturilor, care descoperă cu ocazia războiului de alături că n-ar strica o autostradă prin Moldova sau o cale ferată de 5 km care ar completa accesul direct dintre Galați și portul Constanța.
Sau din alte și alte mostre zilnice de înțelepciune din partea oamenilor atât de capabili din sistem, fără de care țărișoara noastră dragă s-ar duce naibii de râpă, mulțumim din inimă că existați și ne arătați calea!
Dar, ajunge! În țărișoara noastră dragă, dincolo de înțelepți ai momentului, mitocani de meserie, artiști ai meandrelor concretului, mai sunt și oameni onești, copii deștepți (de exemplu, știați că echipa liceului de informatică din Arad e campioană mondială la robotică FTC?), oameni cu decență și bun simț care încearcă, pe bucățica lor de Românie, să-și facă treaba. Cu iluzia că vor putea respira vreodată un aer mai curat decât cel promis de ministrul Mediului, care ne anunță mult prea puțin îngrijorat că ”milioane de oameni aprind focuri de deșeuri care afectează calitatea aerului”. Rămânem, bineînțeles, cu întrebarea: dacă milioane au fugit din țară de atâta bine pe care ni-l asigură băiețașii ăștia cu doctorate plagiate, dacă alte milioane aprind deșeuri, cine mai predă în școli, cine mai operează în spitale, cine mai muncește ca să producă plusvaloarea care aduce bani la buget pentru aplicarea legii?
Revin. Poate că oamenii la care o să mă refer nu sunt neapărat cele mai bune exemple. Dar mă bucur că devin relevante de ceva vreme măcar în lumea asta strâmtă și atât de blamată a fotbalului. Normal, unii sunt doar niște flăcăi, câteodată needucați, care aleargă și dau într-o minge. Ce mare lucru?
Dar nu e chiar așa. Rareș Ilie și Octavian Popescu sunt, într-adevăr, niște băieți talentați. Niște puști pentru care viitorul poate fi absolut orice. De la Balonul de Aur la talentul mort speranță. Ei sunt la magica vârstă la care poți visa fără bariere. Depinde de ei și de alegerile lor unde vor ajunge.
Într-un fotbal care ne bucură din ce în ce mai puțin, Rareș Ilie și Octavian Popescu reprezintă, cu sau fără voia lor, mai mult decât niște fotbaliști care trebuie să aibă grijă de propria carieră. Ei sunt niște oameni care încep să bucure alți oameni. Și asta nu e puțin lucru.
Visele lor nasc alte vise. Ale puștilor care au nevoie de vise. Care tânjesc după stadion, după joacă, după luptă, după dribling, după șut, după gol. Sau ale bătrânilor care speră să mai apuce un Balaci, un Dobrin, un Dinu, un Dumitrache. Sau ale celor în floarea vârstei cărora le e dor de Hagi, Adi Ilie, Chivu sau Mutu.
Oricât ne-am teleporta visele în Champions League, în pielea lui Benzema sau a lui Salah, cele mai profunde vise sunt cele care vin de aici, din spațiul ăsta renegat și aproape pustiit. Ilie și Popescu sunt printre puținele șanse ca fotbalul de aici să supraviețuiască. Chiar dacă ei vor pleca afară la un moment dat. Apariția lor e o șansă la menținerea interesului pentru un fotbal deocamdată buimăcit de meschinărie, diletantism și parvenitism.
Nu fac parte dintre cei foarte entuziasmați. Nu îmi plac comparațiile imediate cu mari nume din istorie. Deocamdată, acești băieți reprezintă o oază, o speranță. Am mai văzut destule. Multe au sfârșit în mediocritate, altele nici măcar acolo, au dispărut, s-au stins la prima pală de vânt profesionist.
Dar merită încurajați, sprijiniți. Ajutați să crească frumos. Pentru ca, undeva, la vreun turneu final, cândva, în astă viață, visele lor și ale noastre să se contopească.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER